ISTORICUL BISERICII SFÂNTA MARIA
Biserica Sfânta Maria, cu hramurile: „Nașterea Maicii Domnului” (8 septembrie) și „Sfântul Nicolae de vară” (9 mai), este prima biserică ridicată după Revoluția din decembrie 1989, când preotul Voicu Neculai, în calitate de paroh al Parohiei Sf. Nicolae-Vechi din Constanța (din anul 1987), s-a implicat în dobândirea unui teren pe Bulevardul 1 Mai în vederea construirii acestui sfânt locaș de cult creștin-ortodox. Prin Decizia Primăriei Constanța, în anul 1990, s-a transmis din administrarea Primăriei Constanța în administrarea Parohiei Sf. Nicolae-Vechi un teren situat în Constanța, Bulevardul 1 Mai, nr. 21.
Parohia Sfânta Maria s-a înființat ca entitate bisericească și juridică la 1 ianuarie 1994.
Lucrările de construire a bisericii au început în luna mai 1990 şi s-au încheiat în toamna anului 1997, în 7 decembrie având loc slujba de sfinţire, săvârșită de către IPS. Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, precum şi darea în folosinţă a locaşului de cult.
Lucrările de pictură au demarat în anul 2004 și s-au finalizat în 2008, fiind realizate de Arhid. Aureliu Voicu. Întregul efort al construirii, pictării și înfrumusețării bisericii parohiale a fost făcut de către credincioșii care locuiesc împrejurul bisericii Parohiei Sfânta Maria precum și de diverse instituții conduse de către dreptmăritori creștini.
În ziua de 9 noiembrie 2008, IPS. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit slujba de sfințire a picturii.
Parohia Sfânta Maria deține o clopotniță, un lumânărar, precum și o capelă ce a fost folosită inițial ca spațiu liturgic până la terminarea lucrărilor de construire a bisericii parohiale. În această construcție sunt încorporate în prezent: bucătăria, trapeza (sală pentru oficierea parastaselor cu o capacitate de 60 locuri) și capela mortuară.
În data de 5 ianuarie 2014 a fost sfințită troița din curtea bisericii de către IPS. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului. Această troiță a fost donația unor credincioși vrednici ai parohiei.
Prin osteneala pr. Popescu Nicolae au fost aduse la Parohia Sfânta Maria părticele din Sfintele moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie, ale Sfântului Ierarh Nectarie precum și o părticică din Lemnul Sfintei, Cinstitei și de Viață Făcătoarei Cruci pe care s-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, iar în Postul Sfintelor Paşti din anul 2014, IPS. Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat slujba de aşezare în raclă a Sfintelor Moaşte.
În perioada 8-10 septembrie 2017, a fost adus spre închinarea credincioșilor „Brâul Maicii Domnului” de la „Mănăstirea Kato-Xenia“, situată la 50 km de Volos, Grecia.
Biserica a fost construită sub formă de cruce, cu trei turle. Ulterior a fost înzestrată cu mobilierul necesar şi cu tot ceea ce era folositor unei biserici. Până azi biserica păstrează zidăria de cărămidă. La intrarea în Sf. Locaș se află situate două paraclise în care sunt așezate spre închinarea credincioșilor icoana Maicii Domnului și icoana Sf. Ier. Nicolae – Făcătorul de minuni.
ȘIRUL PREOȚILOR ȘI DIACONILOR SLUJITORI
LA BISERICA SF. MARIA:
Pr. Voicu Neculai (1994-2014, paroh 1994-2011), Pr. Ciupitu Iacob (1995-†2003), Pr. Sandu Gabriel (2001-2002 – diacon şi preot 2002-2014, 2018-prezent), Pr. Tanef Marius Cătălin (2003-2005), Pr. Lupea Marcel (2005-†2007), Pr. Popescu Nicolae (din 2007 – prezent, paroh 2012-2014), Pr. Munteanu Emil (2008-2019), Pr. Voicu Aureliu (2008-2012 – diacon şi preot 2012-2014, 2018 – prezent), Pr. Cojocaru Ciprian Ioan (paroh din 2014 – 2017), Pr. Codreanu George Constantin (din 2014 – prezent, paroh din 2017- prezent), Arhid. Dr. Mindea Ștefan (2014 – prezent), Arhid. Ghiuţă Ştefan Adrian ( din 2018 – prezent).
ACTIVITĂȚI CULTURAL – MISIONARE
ȘI SOCIAL – FILANTROPICE:
În fiecare duminică și sărbătoare se oferă credincioșilor care participă la sfintele slujbe câte un pahar cu ceai.
La marile sărbători ale bisericii, cu precădere la slujbele de hram „Nașterea Maicii Domnului” (8 septembrie) și „Sfântul Nicolae de vară” (9 mai) se oferă pachete cu alimente sau o masă caldă, în funcție de posibilitățile anuale, precum și iconițe sfințite.
Cu puțini ani în urmă a luat ființă o bogată bibliotecă parohială, cu numeroase cărți și reviste cu caracter duhovnicesc, teologic și literar. La realizarea bibliotecii au contribuit tineri studenți, profesori, preoți și credincioși. Această bibliotecă este la dispoziția credincioșilor și a tuturor celor interesați.
Actualmente se întreprind activități de ajutorare a celor aflați în nevoie, parohia dispunând și de o trapeză ce se pune la dispoziția credincioșilor. Prin implicarea credincioșilor, Parohia noastră desfășoară proiectul: „SĂ OFERIM ÎMPREUNĂ O MASĂ CALDĂ CELOR ÎN NEVOIE”, oferind în fiecare duminică după Sf. Liturghie hrană tuturor celor ce se află în nevoință.
Pentru toți cei care doresc să susțină și să contribuie la dezvoltarea acestui proiect, vă rugăm să contactați preoții slujitori ai Parohiei Sf. Maria.
PROGRAMUL BISERICII SFÂNTA MARIA:
Luni, deschis 7.00-17.00:
Se citesc Acatiste, se săvârșesc slujbe sau rugăciuni la solicitarea credincioșilor.
Marți, deschis 7.00-17.00:
Se citesc Acatiste, se săvârșesc slujbe sau rugăciuni la solicitarea credincioșilor.
Miercuri, deschis 7.00-17.00:
8.00: Sfânta Liturghie;
9.30: Slujba Sfântului Maslu.
Joi, deschis 7.00-17.00:
Se citesc Acatiste, se săvârșesc slujbe sau rugăciuni la solicitarea credincioșilor.
Vineri, deschis 7.00-17.00:
8.00: Sfânta Liturghie;
17.00: Slujba Sfântului Maslu.
Sâmbătă, deschis 7.00-19.00: –
8.00: Parastase;
13.00-19.00: Slujbe de Botez și Cununie;
Duminică, deschis 7.00-17.00:
8.00: Utrenia şi Sfânta Liturghie;
după ora 12.00: Slujbe de Botez și Cununie.
În cele patru posturi de peste an
se săvârșește Sfânta Liturghie zilnic.
Programul de față are titlu informativ și se modifică
în funcție de Sărbătorile și solicitările slujbelor de peste an.
DATE DE CONTACT:
B-dul 1 Mai nr. 21, Constanța (zona Far), jud. Constanța
Paroh, Pr. Codreanu George Constantin – 0765 196 436
Pr. Voicu Aureliu – 0720 049 751
Pr. Sandu Gabriel – 0767 795 266
Pr. Popescu Nicolae – 0722 348 641
Arhid. Ghiuţă Ştefan Adrian – 0769 834 168
www.bisericasfantamaria.ro
Pentru sprijinirea activităților social-filantropice, precum și a lucrărilor de întreținere și înfrumusețare ale bisericii ne puteți ajuta și prin cont bancar:
Parohia Sf. Maria: B-dul 1 Mai nr. 21, Constanța
Cont bancar: RO11CECECT0136RON0153598
deschis la CEC BANK, Constanța
Cod fiscal: 10205321